Specii de lilieci

Barbastella barbastellus (liliacul cârn) Specie de talie medie, denumită după botul scurt şi bombat. Vânează fluturi mici, ţânţari şi insecte în păduri de foioase, în jurul vegetaţiei de pe marginea apelor, dar şi peste suprafeţe de apă. Vara folosește scorburi sau fisurile de sub scoarţa arborilor bătrâni. Coloniile de naştere sunt formate din 10-15 femele. Hibernează în adăposturi subterane sau scorburi de copaci. Este rezistent la frig, în peşteri poate fi întâlnit în apropierea intrării.

Barbastella barbastellus (liliacul cârn), sursa foto: APLR

Barbastella barbastellus (liliacul cârn), sursa foto: APLR

Myotis myotis (liliacul comun mare) Cea mai mare specie din genul Myotis din Europa, cu bot lat şi urechi relativ mari. Vânează gândaci, miriapode şi păianjeni, capturând o parte importantă din pradă direct de pe sol. Coloniile de naştere alcătuite uneori din câteva mii de exemplare pot fi găsite în turnuri de biserici, poduri spaţioase sau în peşteri. Hibernează în adăposturi subterane. Poate parcurge distanţe de peste 10 km de la adăposturi până la habitatele de hrănire. În România este o specie răspândită şi comună, prezentă în toate regiunile ţării. Probabil ţara noastră găzduieşte una dintre cele mai semnificative populaţii la nivel european.

Myotis myotis (liliacul liliacul comun mare), sursa foto: APLR

Myotis myotis (liliacul comun mare), sursa foto: APLR

Myotis oxygnathus (liliacul comun mic) Specie de talie mare din genul Myotis, deşi este puţin mai mică decât M. myotis. Are un bot mai scurt şi urechi mai mici, respectiv de multe ori o pată albă de păr între urechi. Vânează insecte şi fluturi de noapte. Coloniile de naştere pot fi găsite în clădiri sau în adăposturi subterane, fiind alcătuite uneori din câteva mii de exemplare. Hibernează în adăposturi subterane. Coabitează des cu liliacul comun și liliacul cu aripi lungi. În România este o specie răspândită şi relativ comună, prezentă în toate regiunile ţării, cu colonii importante atât în peşteri, cât şi în clădiri. De obicei formează colonii mixte cu liliacul comun (Myotis myotis).

Myotis oxygnathus (liliacul comun mic), sursa foto: APLR

Myotis oxygnathus (liliacul comun mic), sursa foto: APLR

Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi) Singura specie din genul Miniopterus din Europa, are botul foarte scurt şi o frunte bombată. Urechile sunt scurte şi triunghiulare şi nu depăşesc vârful capului. Vânează insecte mici şi fluturi de noapte. Fiind o specie exclusiv cavernicolă, coloniile se adăpostesc în peşteri pe tot parcursul anului. Preferă intrările mari, respectiv regiunile carstice din zona de deal şi de munte. Poate forma colonii de peste 10.000 de exemplare. În România are efective semnificative în sudul şi vestul ţării, precum şi în Dobrogea. În ţara noastră liliacul cu aripi lungi a dispărut din aproape jumătate din adăposturile unde a fost menţionată în literatura de specialitate cu patru decenii în urmă.

Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi), sursa foto: APLR

Miniopterus schreibersii (liliacul cu aripi lungi), sursa foto: APLR

Myotis bechsteinii (liliacul cu urechi mari) Specie de talie medie, cu cele mai mari urechi din genul Myotis din România. Specie caracteristică pădurilor mature de foioase, cu mulţi arbori bătrâni, preferă să vâneze artropode, şi insecte incapabile de zbor. Poate fi prezent şi în păduri mixte sau de conifere. Coloniile de naştere, alcătuite din 10-30 de femele sunt localizate în scorburi. Hibernează în diferite tipuri de adăposturi subterane şi în scorburi. În România specia a fost semnalată în diferite regiuni ale ţării, însă datele referitoare la distribuţia speciei sunt destul de puţine.

Mytis bechsteinii (liliacul cu urechi mari), sursa foto: APLR

Myotis bechsteinii (liliacul cu urechi mari), sursa foto: APLR

Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă) Specie de talie mare, este totodată cea mai mare specie din genul Rhinolophus din Europa. În timpul repausului sau hibernării indivizii se învelesc în aripi. Pe timpul iernii, în perioada de hibernare, indivizii se adăpostesc predominant în adăposturi subterane (peşteri, mine părăsite), dar în perioada de vară se pot întâlni şi în clădiri, unde formează colonii de naştere. Sunt cunoscute colonii cu peste 1.000 de exemplare. În România este o specie răspândită şi relativ comună, în special în Carpatii Meridionali şi Occidentali, cu câteva înregistrări în Carpaţii Orientali şi în Dobrogea.

Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă), sursa foto: APLR

Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă), sursa foto: APLR

Rhinolophus hipposideros (liliacul mic cu potcoavă) Cea mai mică specie din genul Rhinolophus din România, vânează insecte, fluturi de noapte şi păianjeni. În timpul repausului sau hibernării indivizii se învelesc în aripi. Pentru hibernare, specia foloseşte exclusiv adăposturi subterane, peşteri şi mine părăsite, unde se poate observa în hibernare izolată, fără formarea coloniilor. În perioada de naştere, se poate observa predominant în clădiri, formând colonii mici, de câteva zeci de femele. În România este prezent în toată ţara.

Rhinolophus hipposideros (liliacul mic cu potcoavă), sursa foto: APLR

Rhinolophus hipposideros (liliacul mic cu potcoavă), sursa foto: APLR



Conţinutul acestei pagini web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.



Natura 2000 - Natura Europei pentru tine.